...și-o așteptară pe Ea!

Și-au fost mulți și hotărâți,

și-au ieșit în prag cu toții,
să te-aștepte, Mamă bună.

Căci cu toții-au vrut să știe

de-au ales cum se cuvine.
Nu știu nici de ce, nici cum,
dar în ceasul de pe urmă
așteptau la cârma țării
un român ales de tine.

Dar tu i-ai privit cu drag

și i-ai mângâiat pe frunte
și le-ai spus: „Copiii mei,
eu pot să vă dau un munte,
vă dau marea, dacă vreți,
vă dau grâul din câmpie
sau vreo ploaie la chindie.

"Dar un om sa te conducă

eu nu pot sa-ți dau, bădie!”

Și-apoi, Mamă, Românie,

le-ai cerut în ceas de taină:
“Să nu plângi de-ți va fi greu,
să nu râzi de-ți va fi bine.
Doar deschide ochii mari,
și-ai încredere în tine.”

Nu le-ai spus de-au făcut rău,

nici măcar de-au făcut bine.
Doar atât le-ai spus: “Copii,
faceți pohta ce-ați pohtit
dar nu vă gândiți la voi...
Stați cu gândul doar la mine!”

Un accident in București

Mama m-a-nvăţat de mic

ca la nici un colţ de stradă
să nu traversez pe roşu,
iar de nu văd semafoare,
doar pe zebră să mă vadă.

Era semn, era şi zebră!

Chiar o tanti mi-a-ntins mîna:
„Hai, curaj, băiatul mamii,”
mi-a spus ea, „Hai, traversează!
Nu eşti singur, eşti cu Buna...”

M-am uitat apoi în stînga,

cum mă învăţase mama,
căci deşi încurajat
de femeia-ceea-n vîrstă
voiam singur să iau seama.

Era linişte pe stradă.

Cer senin, vreme frumoasă,
două faruri, hăt, departe
timp să traversez, destul,
timp să intru chiar şi-n casă.

De cum am păşit pe zebră

văd cum trece-o cioară-n zbor;
se întoarce, se roteşte,
către noi se năpusteşte
croncănind asurzitor.

Am simţit în piept un freamăt

şi de-acum ceva-mi spunea
că-mi voi pierde nu doar mersul,
ci pămîntu-ntreg, destinul.
Ieri zburam, azi voi cădea...

A urmat un vuiet groaznic,
o durere-n şold şi-n spate
şi-apoi ca-ntr-un vis urît,
m-am trezit plutind prin aer
şi purtat de şoc, departe.

M-au urcat întins pe-o targă

într-o ambulanţă veche
mirosind a doctorii
şi-unde-o văd şi-acum pe Buna
cum îmi plînge în ureche.

Nu vă spun ce tragedie
şi ce jale-n tot salonul
cînd apar ai mei de mînă.
Mama-şi pierde răsuflarea,
tata cade în genunchi
doctorii se uită-n lături
îngroziţi parcă la gîndul
că un puşti de vîrsta mea
nu va mai mişca un deget,
nu va mai păşi un pas...
Ani şi ani şi ani de-acuma,
anii toţi ce i-au rămas,
va sta-ntins mai mult în pat
sau împins, de-i vreme bună,
în vreun cărucior, prin parc.

„A venit cumva din dreapta,”

o aud prin vis pe Buna
povestind pe-un ton şoptit.
„Cu o cască fumurie
şi-un costum negru de piele
nu putea fi decît George
a primarului odraslă
călărind motocicleta
ce-a primit-o drept cadou
de la naşa lui Georgeta.”

Văd poliţie, văd martori,

îi aud pe-ai mei strigînd;
unii intră, alţii ies,
tata dă cu pumnu-n masă,
un bolnav se-nchină, mut,
doctorii se strîng, şoptesc,
aduc apă în pahare
beau pe rînd, se răcoresc,
şi o iau de la-nceput.
 
Poliţiştii dau din umeri
ba chiar spun că n-au dovezi
n-au nici număr, nici model,
la motocicleta neagră,
iar prin casca fumurie
cum să vezi dac-a fost el?

Cum să vezi? Mă-ntreb şi eu.
Cum să vezi dac-a fost el
doar prin casca fumurie,
dacă la motocicletă
n-ai număr, nici model?
 
Ce să vă mai povestesc?
Din paharul mamei mele
beau şi eu. Mă răcoresc.

06-01-2009

Soham, UK

Din volumul de versuri Ne văd copiii, Editura Curtea Veche, 2009

Cartea din grădină

Am ieșit din nou în noapte,
cu cazmaua prin grădină,
frământat de-acelaşi vis,
ce-l visez pe lună plină.

Se făcea că îngropasem,

mai devreme, pe lumină,
toate cărţile din casă
- o bibliotecă plină.

Le-ngropasem de durere

şi cu sufletul pustiu
c-aş fi vrut şi eu să scriu
cum scriu alţii, de plăcere.

Dar eu scriu îngândurat,

nu-mi găsesc mereu cuvântul.
Chiar de gândul mi-e curat,
vorba-i tare ca pământul.

Şi-acum sap şi sap în noapte,

printre flori, pe sub arini,
tot sperând să dau de-o carte,
care prinde rădăcini.
 
Şi mai sper s-o văd în soare,
cum se-nalţă şi-nfloreşte
şi prin ramurile dese,
s-ascult vorba-i cum grăieşte.
 
Şi-am să stau la umbra ei
şi-am să-i dau ce pot din mine…
 
…cartea mea, iubita mea,
de-ai ştii tu ce greu îmi vine.

Nu vă minunați! E tata...

După baie-nfăşurat,

în prosopul alb, curat,

mă trezesc dintr-o mişcare,

dând din cap şi din picioare,

aruncat din depărtare,

peste pernele din pat.

Nu vă minunaţi! E tata...

N-a băut, nu-i supărat,

veşnic e în toane bune…

Are doar un fel anume

de-a mă-ntoarce, de-a mă pune,

învârtit şi răsucit,

de-ameţesc, mă ia cu frică,

iar în piept am inimioara

cât un purice de mică.

Chiar de-mi taie răsuflarea,

de-ameţesc, de văd în ceaţă,

râd, mă bucur, simt chemarea

către lumi ascunse bine,
ce le simt fierbând în mine…

Haide, poartă-mă prin aer,

lasă-mă cu capu-n jos!

Simt cum sângele-mi zvâcneşte

şi cum carnea se desprinde

de pe fiecare os…

Pentru mine-i sărbătoare,

cînd e rândul lui tăticu,

să mă ducă la spălat…

Căci în drumul de la cadă,

până să ajung în pat,

ies din timp, spaţiul mă-nghite,

iar cand totu-i consumat,

am pupilele mărite,

şi-s întins pe spate, lat…

  

Iar pe tata-l văd că-mi face,

mucalit, cântând, cu ochiul,

şi începe cu răbdare

să mă şteargă, să mă-mbrace,

să mă pună pe picioare

ca să aţipesc în pace,

legănat…

Vai, cât îmi place!


(Poezie aparuta in volumul "Ne văd copiii" - Curtea Veche, 2009 - sub titlul "După baie, la culcare...")

De ziua copilului, pentru copilul din noi...

„Bine te-am găsit, bunico!
Săru’mîna!” „Măi flăcău,
Vin la maica să te pupe...
Şi nu da peste hârdău!”

Ne pupăm, ne-mbrăţişăm...

„Vezi să nu te murdăreşti,
căci la noi tu ştii cum e...
Nu-i chiar ca la Bucureşti.”

Îmbrăcat cu haine-alese,

de oraş, dau buzna-n casă,
şi mă schimb la repezeală
să nu pierd vreo zi de coasă.

"Ai crescut,” zice bunicul.

„Ai crescut şi-ţi merge bine.
Parcă-l văd şi-acu pe tac-tu
când era aşa ca tine...

„Când ieşeam cu toţi la coasă

cu căruţa, hăt, pe luncă,
şi cântam pe rînd din frunză
după câte-o zi de muncă...

„Parcă nici nu-mi vine-a crede

că şi eu am fost ca tine,
că şi tac-tu-a fost la fel
şi-oţi ajunge moşi ca mine.”

Îl priveam cu ochii mari

însă gândul mi-era-n drum,
în caisul de la poartă...
Leşinasem... Ce parfum!

Mi se-oprise chiar sub nas

de-mi lăsase gura apă;
nu vedeam decât caise
cum s-au copt şi cum se crapă.

„Într-o zi, măi Ionică,

oi avea şi tu copii;
să vii des cu ei pe-aicea
chiar de noi nu vom mai fi.

„Să nu-i creşti doar la oraş

căci copiii vor să vadă
mult pământ, mult cer, mult soare,
vor s-alerge-n praf, să cadă...”

Mi-era greu să-l văd pe fi-miu
alergând pe bătătură
şi-am sărit drept în cais
că-mi ploua de-acum în gură.

Am plecat apoi la coasă
cu caisele prin sân,
gâdilându-mă pe burtă
şi-ascultându-l pe bătrân.

Îmi tot repeta că viaţa

se grăbeşte, te-ameţeşte,
când eşti mic tu crezi că-i lungă,
dar de fapt te păcăleşte.

Când ajungi bătrîn ca el,

îmi zicea, n-ai de ales,
de-ai crezut că viaţa-i lungă,
scoţi din sac doar ce-ai cules.

Multe vorbe-ntortocheate

mai găseşti pe la bunici
dar când vin la ei, la ţară,
nici c-aş mai pleca de-aici.

(poezie publicată în volumul "Ne văd copiii" sub titlul "S-au copt caisele" - Curtea Veche, 2009)

O familie de români

Când m-ai invitat

să-i cunosc pe-ai tăi
nu mi-ai spus
că sunt membri importanţi
ai partidului de guvenământ.

Nu mi-ai spus nici că locuiţi

într-o vilă pe Primăverii,
şi nici că tatăl tău
va participa la viitoarele alegeri
pe listele pentru Cameră.

Şi asta,

nu pentru că ai vrut
să-mi faci o surpriză plăcută,
ci pentru că aşa eşti tu:
un bărbat modest
de care aveam să mă îndrăgostesc
încă din prima zi.

Pe-atunci însă

nu credeam că vom ajunge
ca, astăzi,
când vom merge la urne,
să-mi spui
că dacă nu votez cu tatăl tău,
nici tu nu vei vota cu mine.

Ce vrei să spui?

Că de votul meu, de astăzi,
depinde viitorul nostru?

Am şi eu dreptul,

ca oricare cetăţan,
să votez pe cine vreau.

Nu am nimic cu tatăl tău.

În particular,
este un om amabil şi plăcut,
dar ziarele au scris deja, pe larg,
despre cum ați pus voi mâna
pe vila asta,
despre cum a ajuns fratele tău
student la Cambridge,
şi despre cum a reuşit mama ta
să pună mâna
pe fondurile alea europene
cărora, mai apoi,
le-a schimbat destinaţia.

Vreau ca noi doi

să începem o viaţă nouă.

Vreau ca atunci

când vom avea copii,
să nu lăsăm capul în pământ,
când ne vor întreba:
”Dar voi ce-ați făcut
ca noi să ducem o viaţă mai bună?”

Vreau ca noi doi

să locuim într-o casă
pe care s-o plătim cinstit
iar copiii noştri
să studieze la Cambridge
cu burse pe care le vor câştiga
prin străduinţă.

Aşa că eu voi vota astăzi

pe cine cred eu că merită
să ne conducă
iar dacă acest lucru
va presupune să pierd votul tău,
la alegerile astea,
nu-mi rămâne decât să aştept
până la alegerile viitoare,
când electoratul meu
se va fi maturizat îndeajuns
şi va putea înţelege
cu o mai mare uşurinţă
de ceea ce are nevoie, în viitor,
o familie de români.

Din jurnalul generației mele...

După mulți ani de căutări și speranțe
ajunsesem să trăiesc într-un loc, în Europa,
în care începusem să mă simt acasă.

I-am mulțumit lui Dumnezeu.

Până atunci 

trăisem într-un loc, în România,

în care m-am simțit străină.

Aici, departe de casă,
începusem să-mi împlinesc visele.
(De ce oare te simți acasă
doar acolo unde visele tale
încep să prindă contur?)
Și deodată totul se năruie.
Vine recesiunea
și odată cu ea,
visele încep să se destrame.
Așteptările nu-și mai au rostul.
Locul în care mă simțeam acasă
devine unul și-același
cu locul în care mă simțisem străină.
Nu mai știu unde mă aflu.
Strada asta pe care o urc acum, obosită,
după încă o zi în căutare de servici,
să fie în Grecia, în Spania sau în Italia?

Dac-aș ști unde mă aflu,
m-aș întoarce-acasă, zău,
dar nu-i nici un om pe stradă
să-mi arate drumul înapoi.
Să-și fi părăsit și ei țara, ca mine,
într-un moment de rătăcire
pe care îl vor regreta cândva
așa cum o fac eu acum?

Of, mamă, ce dor mi-e de tine!

Ce-aș vrea să fiu acum cu tine, în grădină,

să punem roșiile împreună,
și castraveții, și dovleceii,
și-apoi să ne-așezăm cu toții la masă
- cu tata, cu frate-miu și cu soră-mea -
ca-n vremurile alea îndepărtate
în care mă simțeam străină,
dar în care am fost tot timpul eu însămi,
și nu fantoma care aleargă acum
pe străzile nimănui
după un vis pe care l-am avut cândva
și împotriva căruia parcă s-a întors
întreaga Europă.