O familie de români

Când m-ai invitat

să-i cunosc pe-ai tăi
nu mi-ai spus
că sunt membri importanţi
ai partidului de guvenământ.

Nu mi-ai spus nici că locuiţi

într-o vilă pe Primăverii,
şi nici că tatăl tău
va participa la viitoarele alegeri
pe listele pentru Cameră.

Şi asta,

nu pentru că ai vrut
să-mi faci o surpriză plăcută,
ci pentru că aşa eşti tu:
un bărbat modest
de care aveam să mă îndrăgostesc
încă din prima zi.

Pe-atunci însă

nu credeam că vom ajunge
ca, astăzi,
când vom merge la urne,
să-mi spui
că dacă nu votez cu tatăl tău,
nici tu nu vei vota cu mine.

Ce vrei să spui?

Că de votul meu, de astăzi,
depinde viitorul nostru?

Am şi eu dreptul,

ca oricare cetăţan,
să votez pe cine vreau.

Nu am nimic cu tatăl tău.

În particular,
este un om amabil şi plăcut,
dar ziarele au scris deja, pe larg,
despre cum ați pus voi mâna
pe vila asta,
despre cum a ajuns fratele tău
student la Cambridge,
şi despre cum a reuşit mama ta
să pună mâna
pe fondurile alea europene
cărora, mai apoi,
le-a schimbat destinaţia.

Vreau ca noi doi

să începem o viaţă nouă.

Vreau ca atunci

când vom avea copii,
să nu lăsăm capul în pământ,
când ne vor întreba:
”Dar voi ce-ați făcut
ca noi să ducem o viaţă mai bună?”

Vreau ca noi doi

să locuim într-o casă
pe care s-o plătim cinstit
iar copiii noştri
să studieze la Cambridge
cu burse pe care le vor câştiga
prin străduinţă.

Aşa că eu voi vota astăzi

pe cine cred eu că merită
să ne conducă
iar dacă acest lucru
va presupune să pierd votul tău,
la alegerile astea,
nu-mi rămâne decât să aştept
până la alegerile viitoare,
când electoratul meu
se va fi maturizat îndeajuns
şi va putea înţelege
cu o mai mare uşurinţă
de ceea ce are nevoie, în viitor,
o familie de români.