..., zice tata.

Mă bate gîndul
ca atunci când termin liceul
să plec din ţară.
Am auzit că acolo
sunt salarii mai mari
şi se trăieşte mai bine.
Am auzit că ăia ar avea
o Poliţie mai responsabilă
şi o Justiţie mai sănătoasă
și că din cauza asta
sunt mai relaxaţi,
și mai lipsiţi de griji.

Îi spun lui tata

și face ochii cât sarmalele:
„Şi eu pentru cine am intrat, mă,
în politică?
Pentru cine mi-am facut relaţii
în Poliţie şi-n Justiţie?
Doar pentru mine?”

Asta mă face

să cad din nou pe gânduri
şi să mă întreb dacă nu cumva
chiar are dreptate.
Și-a pătat de-atâtea ori onoarea
- ba chiar și-a riscat libertatea -
să menţină în funcţiune
sistemul ăsta rafinat
de relaţii şi aranjamente,
de pile şi proptele,
de şpăgi şi influenţă,
şi cînd să ni-l lase moştenire
nouă, copiilor lor,
noi le-ntoarcem spatele
şi o zbughim din ţară.

„Învăţaţi, băi, de la părinţi,

că părinţii nu vă vor răul,”
îmi zice tata,
în timp ce-mi mai arde
cîte-o palmă, după ceafă.

„O să te duci în străinătate
şi-ai să devii un număr.
Păi ce număr trebuie să fie ăla
ca să deschizi tu uşile
pe care le deschid eu astăzi
doar cu numele meu?”